Anunţul făcut de MAI despre paşapoartele românilor

Pasaport Romania

În perioada ianuarie-iulie 2016 au fost eliberate peste 650.000 de paşapoarte, cu 19 la sută mai multe decât în primele şapte luni din 2015, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). De asemenea, a crescut cu 17 la sută şi numărul permiselor de conducere şi al certificatelor de înmatriculare eliberate între ianuarie şi iulie 2016 faţă de aceeaşi perioadă din 2015, scrie News.ro.

Serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple au emis, la nivel naţional, în perioada ianuarie-iulie, 671.039 de paşapoarte, constatându-se o creştere cu 19 la sută, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015 (562.400), arată MAI.

Şi media zilnică a numărului de cereri pentru eliberarea acestor documente a înregistrat o creştere constantă în ultimele luni. Astfel, în comparaţie cu luna aprilie, în luna mai a fost înregistrată o creştere cu 29 la sută (4.852), în luna iunie cu 53 la sută (6.013) şi în luna iulie cu 76 la sută (6.931). În prima zi din luna august au fost depuse aproape 7.300 de cereri, potrivit datelor MAI.

Cele mai multe cereri de eliberare a paşapoartelor au fost depuse în iulie 2016, în Capitală. Astfel, la ghişeele Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Bucureşti au fost înregistrate zilnic, în medie, 1.100 de cereri pentru eliberarea de paşapoarte, comparativ cu media de 500 de cereri, primite zilnic în lunile precedente. Totodată, faţă de luna iulie a anului trecut, s-a înregistrat o creştere a numărului de cereri de 12 la sută.

Acelaşi trend ascendent s-a menţinut şi în ceea ce priveşte eliberarea permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare a vehiculelor. În perioada ianuarie-iulie 2016, au fost eliberate 1.328.788 de permise de conducere, certificate de înmatriculare şi autorizaţii provizorii, constatându-se o creştere cu 17 la sută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (1.139.347).

  Zeci de morţi şi răniţi în Irak, în urma unui atac cu bombă

În medie,  în luna aprilie 2016 au fost eliberate 9.120 documente zilnic, în luna mai 9.172, în luna iunie 9.336, iar în luna iulie 9.981. În primele două zile din luna august, medie zilnică a fost de 10.390.

Sursa: realitatea.net

Categorie: mandri.ro
Tags: 2016, anunt, mai, ministerul afacerilor interne, pasapoarte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici