Anul acesta nu s-a mai urcat pe Muntele Găina. Manifestările se desfășoară în centrul comunei Avram Iancu

muntele gaina

Organizatorii Târgului de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare şi mai cunoscută sărbătoare populară moțească în aer liber din România, care se desfășoară în acest weekend, au anunțat, ieri, că, din cauza vremii nefavorabile, toate manifestările vor avea loc în centrul comunei Avram Iancu.

În fiecare an, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie, se organizează, din vremuri străvechi, Târgul de Fete de pe Muntele Găina. Târgul are loc  pe un platou montan la o altitudine de 1467 de metri, iar această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în 1793.

La Târgul de Fete se adunau locuitorii din Munţii Apuseni pentru a face schimb de produse dar era şi un prilej pentru întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, care veneau aici cu părinţii. Pregătirile pentru urcatul pe munte se făceau cu câteva zile înainte iar duminica cu noaptea in cap se urca pe munte în poiana unde avea loc târgul. Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe loc de către preoţii care participau la acest eveniment. Ceremonia era însoţită de cântece şi schimb de jocuri cu „strigături”, iar fetele „se luau”, nu se cumpărau.

 

 

Categorie: arad
Tags: aveam iancu, manifestari anulate, muntele gaina, ploaie, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici