Anti-America: Obama, islamul și shahada

o OBAMA BIRTH facebook

Nimic din ce cititi in continuare nu aflati din mass-media romanesti de referinta (cotidiene nationale, televiziuni, agentii de presa). Nici de la marile centrale internationale ale propagandei progresist multiculturale (CNN, BBC si alte litere Corecte Politic).

Acolo nu vi se va spune sau explica onest si corect informat ce este America. Nici de ce actualul presedinte al Americii este antiamerican – respectiv anticrestin, anti-libertate, anti-constitutie, procomunist, pro-dictatura si pro-islam.

Desi argumentul si informatia erau la dispozitia publicului larg inca dinainte de a ajunge Barack Hussein Obama presedinte. Iar unii jurnalisti (de-adevaratelea), le aduceau la cunostiinta dvs in limba romana si in timp util (2008, 2009). De exemplu unii care au practicat jurnalism profesionist in Occident, pe vremea cand inca se mai putea – gen Alexandru Hancu, BBC Londra 11 ani, intre 1992-2003, a se vedea filmuletul de la final. Desigur, de ei auziti mai rar sau deloc, fiind solicitati si platiti mai rar sau deloc de presa noastra de referinta; acolo, la mare pret (efectiv mare pretul, adica remuneratia) raman diletantii, mediocrii si impostorii. Aferim!

Sa recapitulam, asadar, ce este America, mai ales pentru atat de numerosii concetateni antiamericani si ei, la fel ca Obama; insa, ai nostri , spre deosebire de stimatul Hussein, sunt antiamericani-fara-sa-stie-de-ce-multumim-presei:

https://ihincu.wordpress.com/2015/05/06/de-aia-tot-america-nu-europa-pentru-ca-we-the-people/

De unde retinem ideea principala: America a fost fondata de crestini, mari iubitori de libertate si responsabilitate individuala, pe trei principii care respira din toti porii constitutiei si traditiilor americane in vigoare de sute de ani: “We the People”, “E pluribus unum” si “One nation under God”; vorbim de Dumnezeul crestin, nu de Allah sau alti zei, sa ne-ntelegem.

Asa a devenit America prima, cea mai stabila si de succes democratie liberala din lume. Democratie care, in peste 200 de ani de existenta, n-a cunoscut niciodata dictatura, spre deosebire de Europa. Hm… Oare de ce?

Nu, America n-a fost fondata de politeisti, panteisti, multiculturali, budisti, musulmani sau marxisti, pe valorile si programul lor spiritual-ideologic. Nici de Platon, care considera ca aristocratia ar fi forma optima de guvernare – in fine, si el se inchina la alti zei, cu alte idei, pentru ca, nascut prea devreme, nu auzise de ideile “revolutionare” si democratice ale lui Isus.

Argumentul-informatie de azi in sustinerea afirmatiei ca Barack Hussein Obama reprezinta anti-America, este urmatorul:

In martie 2007, fostul mare jurnal american New York Times, devenit intre timp principala centrala americana de propaganda progresist multiculturala (a se citi psihiatric anti-americana) pe sistem “Yes, we can”, i-a luat tanarului senator Barack Hussein Obama un interviu. Yes we can” a fost sloganul de campanie a lui Obama in 2008, pentru cine nu stie. Si inseamna, pentru cei care nu s-au prins intre timp, “Yes, we can” change America for the worse.

Autorul interviului, Nicholas Kristof, a scris ulterior un editorial laudativ, intitulat“Obama: Man of the World” http://www.nytimes.com/2007/03/06/opinion/06kristof.html?_r=0

Cu ocazia acestui interviu, senatorul (pe atunci) Obama a povestit nostalgic despre bunicul lui musulman si despre copilaria din Indonesia, cand a studiat la scoala Coranul (Indonesia este tara majoritar musulmana).

Si, ca sa fim convinsi ca e sincer in nostalgiile sale, a recitat intr-o araba exceptionala (sustine editorialistul NYTime, care detine si inregistrarea interviului, desigur) chemarea la rugaciunea musulmana Adhan, care contine si Shahada – Crezul musulman.

Dupa care a adaugat ca aceasta (chemarea la rugaciune si islam) este pentru el “one of the prettiest sounds on Earth at sunset.Unul din cele mai frumoase sunete de pe Pamant, la Apus.

Cum suna Adhan, care incorporeaza Shahada, si care este semnificatia:

Allah e Suprem! Allah e Suprem!/Allah e Suprem! Allah e Suprem! (de 4 ori, ca sa nu existe dubii) Marturisesc ca nu exista alt zeu decat Allah/ Marturisesc ca nu exista alt zeu decat Allah/ Marturisesc ca Mahomed este profetul Sau.

Conform musulmanilor si cunoscatorilor islamului, Shahada, crezul marturisitor al credintei musulmane – Nu exista alt zeu decat Allah si Mahomed este profetul Saueste unul din cei cinci piloni ai islamului. Odata rostita, cel in cauza este considerat convertit la islam. Iar in islam nu exista libertate religioasa si nu este permisa apostazia.

Conform Coranului (2:217, 4:89, 9:11-12) si Sharia, neschimbate de 14 secole,apostazia, la fel ca necredinta in Allah, se pedepseste cu moartea. Chiar si in Occident, chiar si in zilele noastre:

http://www.jihadwatch.org/2009/08/is-the-death-penalty-for-apostasy-in-the-quran-yes-it-is-sweet-little-rifqa

  Legea ANTIFUMAT a fost adoptată. Spaţiile publice în care va fi INTERZIS să aprinzi o ţigară

Adaugam, de asemenea, ca acesta este, printre altele, motivul pentru care multi dintre prizonierii grupurilor teroriste islamice, inainte de a fi executati public, sunt pusi sa repete, eventual cu pistolul la tampla sau sabia la jugulara, shahada.

Pentru ca nu conteaza daca o rostesti de buna voie sau sub amenintare. Ce conteaza in islam este sa rostesti Shahada. Sa fii convertit – o victorie pentru oricare drept credincios musulman. Apoi, daca nu esti suficient de bun musulman, poti fi pedepsit, cu voie de la Allah, pentru apostazie. Cu moartea.

Unii prizonieri refuza sa o rosteasca – sa se converteasca la islam adica – desi stiu ca vor fi ucisi. Prefera sa ramana crestini, sa-l marturiseasca pe Isus Hristos si sa ajunga in raiul crestin, cel fara 72 de fecioare si orgii.

Deh, credinte si credinte, religii si religii, care parca n-ar fi la fel, ce ziceti?

Oricum, retineti: nu are absolut nicio importanta ce credeti dvs despre islam, nici ce credeti ca stiti, fara sa stiti de fapt. Important este ce este. Si asta este islamul de 14 secole: Coran, Hadith, Sharia, Jihad, Mahomed, Allah.

Pe aceasta nota explicativa, adaugam ca zilele trecute (2 decembrie) in San Bernadino, California, doi musulmani devotati au mitraliat o adunare pasnica de necredinciosi – niste oameni stransi la petrecerea de Craciun a firmei – ucigand 14 oameni si ranind mai multi de atat. Absolut corect din punctul de vedere islamic , mahomedan si coranic.

“Crestinul” Hussein Obama, fidel, se pare, in continuare, crezului sau musulman, care include islamizarea lumii si Americii nemusulmane, respectiv convertirea lor la islam (inclusiv prin violenta si teroare), insista ca americanilor trebuie sa li se interzica portul de arma, pentru ca de aia s-a intamplat teribilul “eveniment”.

Nu, n-a vrut sa numeasca public “evenimentul” ca atac terorist, desi ISIS l-a revendicat public (cei doi devotati ucigasi in masa erau de-ai lor) si FBI a confirmat. Si nici sa recunoasca faptul ca asta este islam cu jihad one on one. Obama insista in continuare ca „islamul e pace” si ca „Statul Islamic nu e islamic”. Adica minte, fidel doctrinei coranice a minciunii, taqyyia, care permite bunului musulman sa-l minta si sa-i insele increderea nemusulmanului, daca asta serveste islamului.

Surprinsi? De ce surprinsi? Doar a marturisit-o cu gura lui, public, pentru NYTimes, cashahada si adhan sunt “cel mai frumos sunet de pe Pamant, la apus”. 

In acest sens, amintim cititorului ca:

a) conform celui de-al doilea amendament al Constitutiei americane, care stabileste drepturile si libertatile fundamentale si inviolabile ale oricarui cetatean american – Bill of Rights, in vigoare de peste 200 de ani – cetatenii Americii au dreptul sa detina arme in scop de autoparare; Obama doreste ca violeze acest drept secular american, de autoparare, incalcand Constitutia. N-ar fi prima data.

b) armele nu ucid singure; oamenii ucid si ranesc cu arme – cei intregi la minte in scop de autopararare; ticalosii in alte scopuri, toate ilegale;

c) in SUA exista peste 100 de milioane de posesori LEGALI de arme, pe care se pare ca le detin, totusi, in scop de autoaparare, asa cum spune Constitutia; caci altfel s-ar fi macelarit si stins demult natia americana (care numara vreo 320 de milioane, cu tot cu copii);

d) statele, regiunile, localitatile americane cu cea mai mica rata a criminalitatii sunt cele cu cei mai multi posesori LEGALI de arme; la fel si-n Europa, a se vedea Elvetia.

e) in atentatele gen San Bernadino si alte activitati infractionale, in general se folosesc arme detinute ILEGAL.

f)infractorii si criminalii, oriunde in lume, sunt incalcatori de legi; nicaieri in lume, interzicerea prin lege a portului de arma nu i-a impiedicat sa detina si sa foloseasca arme impotriva cetatenilor pasnici.

Acestea fiind spuse,  ramane sa decideti dumneavoastra: este Barack Hussein Obama sau nu este anti-american? Insh’Allah…(care inseamna „cu voia lui Allah)

Decizia urmand sa o luati singuri, cu sau fara voia lui Allah, insa cu inteligenta si capul personal, nu cu al presei noastre centrale sau internationale.

Alte argumente ajutatoare, fara sa fie singurele, va ofera Alexandru Hancu in filmuletul de incheiere, intitulat “Cum darami dictaturile fara razboi” – eventual spunand adevarul, constientizand corect cetatenii si publicul, si actionand ca atare, cum s-a mai intamplat nu demult, chiar la americani …

https://www.youtube.com/watch?v=y_5RY3UsfyQ

Sursa: www.ihincu.wordpress.com

Categorie: mandri.ro
Tags: barack obama, mandri aradeni, obama islam, obama musulman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici