Amendă defintivă de 300 de milioane de lei pentru OMV Petrom

benzinarie petrom

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat irevocabil încălcarea legii concurenţei de către OMV Petrom SA prin participarea la o înţelegere de tip cartel, alături de alte companii active pe piaţa carburanţilor, a anunţat vineri Consiliul Concurenţei.

”Cu toate că instanţa a redus amenda de la 366,5 milioane lei la 297,8 milioane lei, aceasta rămâne cea mai mare sancţiune aplicată de Consiliul Concurenţei”, precizează instituţia.

Anterior, Autoritatea de concurenţă câştigase definitiv şi procesele cu Mol România, Rompetrol Downstream SRL, Eni România şi OMV Petrom Marketing. La sfârşitul anului 2011, Consiliul Concurenţei a sancţionat şase companii petroliere cu amendă de aproape 880 milioane lei (205 milioane euro) pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale.

În urma investigaţiei, autoritatea de concurenţă a constatat că cele şase companii au încălcat atât Legea Concurenţei, cât şi Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene (TFUE) prin stabilirea retragerii simultane pe piaţă a sortimentului de benzină Eco Premium.

Astfel, OMV Petrom (la data încălcării legii opera benzinăriile Petrom şi Petrom V) a fost amendată cu 366,5 milioane lei, OMV Petrom Marketing srl (la data încălcării legii opera benzinăriile OMV) cu 137,2 milioane lei, Rompetrol Downstream SRL cu 159,5 milioane lei, Lukoil Romania SRL cu 136,8 milioane lei, Mol Romania Petroleum Products SRL cu 80,2 milioane lei, iar ENI Romania SRL cu 11,1 milioane lei.

Amenzile au fost executate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF)

Sursa: promotor.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: omw petrom amendă Consiliul Concurenţei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici