Alina Breaz și studenții de la Asistență Socială au ajutat noi familii marginalizate FOTO

alina 9

Studenții Universității Aurel Vlaicu, specializarea Asistență Socială au ajutat din nou. Vorbim despre câteva familii marginalizate identificate cu ajutorul conducerii DDAC care locuiesc în zona Ceala. Sunt familii cu venituri reduse care nu acoperă nevoile celor șase copii. Vorbim de copii campioni care au zeci de medalii, diploma și cupe.

„De multe ori trebuie să privim cu obiectivi și profesional fiecare caz pe care îl întâlnim, dar familiarizarea cu ceea ce înseamnă aplicarea teoriei, în practică, este bine-venită, în rândul studenților. Ne bucuram de numărul cat mai mare de studenți voluntari care binevoiesc a fii prezenți, la astfel de acțiuni, cu caracter umanitar.” Acțiunea o să continue până la praznicul Crăciunului, și nu numai. Multumim tuturor, pentru sprijin”, a declarat Lect.Univ.Dr. Alina Breaz. Acțiunea face parte din cadrul campaniei  “Ajuta-ne, sa-I ajutam”. Amintim că lectorul univesiar Alina  Breaz este primul doctor în Sociologie Asistență Socializare din județul Arad.

alina 3 alina 4 alina 5 alina 6 alina 7 alina 8 alina 9 alina 1 alina 2

Categorie: arad
Tags: ajutor, alina breaz, familii, importante, nevoiase, stiri arad, Studenti

1 comentariu. Leave new

Dă-i un răspuns lui Nina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici