A nins şi la Arad. Vezi cum va fi vremea în continuare!

zapada

Prima ninsoare a venit şi în Arad. Zăpada a început să se aşterne din cursul nopţii de miercuri spre joi. Cei mai bucuroşi de venirea iernii sunt copiii au ieşit deja în parcuri pentru a se juca cu neaua.

Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie anunţă că în intervalul 01 decembrie, ora 17 – 02 decembrie, ora 08 este atenţionare de cod galben în mai multe zone ale ţării. Astfel, vor fi ninsori însemnate cantitativ şi viscolite în zonele de munte, nordul şi centrul ţării.

cod-galben

„În intervalul menţionat, aria ninsorilor va cuprinde treptat toate zonele de munte, precum şi regiunile nordice şi centrale. Îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 20…25 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.  Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50…60 km/h şi, mai ales în zona montană înaltă, peste 65…75 km/h, viscolind ninsoarea şi reducând semnificativ vizibilitatea. Notă: În Banat şi Crişana se vor semnala precipitaţii mixte, ce vor favoriza, pe arii restrânse, formarea poleiului”, spun reprezentanţii ANM.

Categorie: arad
Tags: importante, nins, stiri arad, vreme, zapada

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici