A început procesul pentru reînvestirea lui Kovesi în funcție

kovesi totalul banilor dati ca mita s a ridicat la suma de 431 milioane euro

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a trimis CSM propunerea privind reînvestirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef al DNA.

Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al CSM, Dana Pantazi. Propunerea ministrului Justiției pentru reînvestirea lui Kovesi a fost înregistrată, fiind primită în data de 29 februarie.

După avizul CSM, care este consultativ, propunerea va fi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis, care are ultimul cuvânt în acest caz, potrivit legii.

Ministrul Justiției a anunțat la bilanțul pe 2015 al Direcției Naționale Anticorupție că va propune reînvestirea procurorului șef al instituției Laura Codruța Kovesi.

“Ca ministru al Justiției, înțeleg să iau act de performanța susținută a DNA, să-mi asum funcția pe care o am și să aplic dispozițiile legii prin propunerea de reînvestire a procurorului șef al DNA”, a declarat Prună.

Ministrul a făcut anunțul după ce preşedintele Klaus Iohannis a spus anterior că rezultatele DNA duc cu gândul spre ”posibilitatea destul de avansată” de reconfirmare a Laurei Kovesi în fruntea instituţiei.

Sursa: www.cotidianul.ro / Foto: www.fn24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici