A început Campania de informare privind primirea cererilor unice de plată pentru anul 2016

fermieri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 23 februarie – 10 iunie 2016 desfăşoară Campania de informare privind primirea cererilor unice de plată, având sloganul: “Fii fermier activ, depune cererea unică şi poţi obţine sprijin financiar”. “APIA te aşteaptă!”.

Anul trecut au depus cereri de plată la Centrul judeţean Arad un număr de peste 23 000 de fermieri.

Obiectivul general al campaniei îl reprezintă informarea fermierilor cu privire la fondurile destinate schemelor/măsurilor de plată în anul 2016, precum şi la modalitatea de accesare a acestora.

Se pune accent în continuare pe informarea eficientă a fermierilor cu privire la modul de utilizare a aplicaţiei de identificare a parcelelor agricole – IPA Online, prin care beneficiarii îşi pot vizualiza, propriile parcele digitizate în campania anterioară şi îşi pot digitiza și măsura cu exactitate parcelele prin identificare pe ortofotoplanurile disponibile în baza de date (LPIS) a APIA. De asemenea, aplicația IPA Online pune la dispoziția fermierilor rezultatele controalelor pe teren din anii anteriori precum și avertizări privind calitatea digitizării parcelelor agricole, respectarea anumitor cerințe de ecocondiționalitate, atenționări referitoare la suprapunerea cu alte parcele digitizate sau supradeclararea suprafeței maxime eligibile a blocului fizic. Totodată, aplicația IPA Online informează fermierul dacă parcelele digitizate sunt situate în zone eligibile pentru plăţile compensatorii pentru măsurile de dezvoltare rurală în vederea solicitării acestora la sprijin dacă fermierul se angajează să respecte cerințele specifice măsurilor de dezvoltare rurală.

Buna informare a fermierilor reprezintă una din cele mai importante condiţii pentru derularea la timp şi corectă a întregului proces de absorbţie a fondurilor europene alocate pentru sectorul agricol din România.

Pe durata Campaniei, centrele judeţene şi locale ale Agenţiei vor organiza sesiuni de informare şi instruire a fermierilor şi respectiv a administraţiei agricole din primării, cu privire la perioada de depunere a cererilor unice de plată în anul 2016, modalitatea de completare a acestora, condiţiile de eligibilitate impuse de legislaţia europeană şi naţională, tipurile de controale impuse de regulamentele europene, precum şi la pachetele financiare care pot fi accesate în cadrul măsurilor/schemelor de plată. În cadrul sesiunilor de instruire se va acorda o atenţie deosebită procedurii de completare electronică a declaraţiei de suprafaţă, de identificare a parcelelor agricole utilizate, respectiv de digitizare corectă a acestora, utilizând aplicația IPA Online. De asemenea, se va pune accent pe obligativitatea agricultorilor de a respecta normele de ecocondiţionalitate pe toate suprafeţele agricole utilizate.

 

Informaţii suplimentare:

 

Campania de primire a cererilor unice de plată se va derula în perioada 1 martie – 16 mai 2016 fără penalități, respectiv 17 mai – 10 iunie cu penalizări de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.

Schemele de plată/măsurile de sprijin/ajutor sunt:

  1. Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS);
  2. Plata redistributivă;
  3. Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu;
  4. Plata pentru tinerii fermieri;
  5. Plata pentru micii fermieri;
  6. Ajutoare naționale tranzitorii (ANT):
  • ANT 1 – culturi în teren arabil;
  • ANT 2 – in pentru fibră;
  • ANT 3 – cânepă pentru fibră;
  • ANT 4 – tutun;
  • ANT 5 – hamei;
  • ANT 6 – sfeclă de zahăr;
  • ANTZ 7 – bovine-lapte;
  • ANTZ 8 – bovine-carne;
  • ANTZ 9 – ovine/caprine.
  1. Sprijinul cuplat pentru:
  Evenimente tradiționale și culturale în județ

7.1.  Soia;

7.2.  Lucernă;

7.3.  Mazăre boabe pentru industrializare;

7.4.  Fasole boabe pentru industrializare;

7.5.  Cânepă pentru ulei şi fibră;

7.6.  Orez;

7.7.  Sămânţă de cartof;

7.8.  Hamei;

7.9.  Sfeclă de zahăr;

7.10.        Tomate pentru industrializare cultivate în câmp;

7.11.        Castraveți pentru industrializare cultivaţi în câmp;

7.12.        Legume cultivate în sere;

7.13.        Legume cultivate în solarii;

7.14.        Prune destinate industrializării pentru obținerea de produse alimentare nonalcoolice;

7.15.        Mere destinate industrializării pentru obținerea de produse alimentare nonalcoolice;

7.16.        Cireșe și vișine destinate industrializării pentru obținerea de produse alimentare nonalcoolice;

7.17.        Caise şi zarzăre destinate industrializării pentru obținerea de produse alimentare nonalcoolice;

7.18.        Cartofi timpurii, semitimpurii şi de vară;

7.19.        Ovine;

7.20.        Caprine;

7.21.        Taurine din rase de carne şi metişii acestora;

7.22.        Vaci de lapte;

7.23.        Bivolițe de lapte;

7.24.        Viermi de matase.

  1. Măsura 13 – ,,Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice”:

–       Submăsura 13.1: „Plăţi compensatorii în zona montană”;

–       Submăsura 13.2: „Plăţi compensatorii pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative”;

–       Submăsura 13.3: ,,Plăţi compensatorii pentru zone care se confruntă cu constrângeri specifice”.

  1. Măsura 10 – ,,Agro-mediu şi climă”:

     Pachetul 1 (P1) – Pajişti cu înaltă valoare naturală;

     Pachetul 2 (P2) – Practici agricole tradiţionale;

     Pachetul 3 (P3) – Pajişti importante pentru păsări;

     Pachetul 4 (P4) – Culturi verzi;

     Pachetul 5 (P5) – Adaptarea la efectele schimbărilor climatice;

     Pachetul 6 (P6) – Pajiști importante pentru fluturi;

     Pachetul 7 (P7) – Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu;

     Pachetul 8 (P8) – Creşterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon.

  1. Măsura 11 – Agricultura ecologică:

– Submăsura 11.1: Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică;

– Submăsura 11.2: Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică.

  1. Măsura 214 – Plăţi de Agro-mediu, pentru angajamentele aflate în desfășurare:

     Pachetul 1 (P1) – Pajişti cu înaltă valoare naturală;

     Pachetul 2 (P2) – Practici agricole tradiţionale;

     Pachetul 3 (P3) – Pajişti importante pentru păsări;

     Pachetul 4 (P4) – Culturi verzi;

     Pachetul 5 (P5) – Agricultura ecologică;

     Pachetul 6 (P6) – Pajiști importante pentru fluturi(Maculinea sp.);

     Pachetul 7 (P7) – Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu(Branta Ruficollis).

 

Categorie: arad
Tags: campanie, cerei unice, fermieri, plata, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici