58 de morţi şi 515 răniţi în Las Vegas. Cine este prima victimă identificată

Screen Shot 2017 10 03 at 00.52.52

Cel puţin 58 de persoane au fost ucise, iar alte peste 500 au fost rănite în atacul armat în masă de la Las Vegas, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, şeriful Joe Lombardo.

Responsabil de acest masacru fără precedent este Stephen Paddock, un bărbat de 64 de ani. Mobilul acţiunii lui, care frizează demenţa, rămâne deocamdată o necunoscută, iar autorităţile se feresc să vorbească, despre un act terorist.

Fost contabil, individul nu avea cazier. Avea însă permis de port-armă, ca vânător, şi o licenţă de pilot amator. Potrivit fratelui sau, Paddock nu a dat niciodată semne că ar fi în stare, de asemenea orori.

Screen Shot 2017 10 03 at 00.51.45

În furia lui dementă, atacatorul a aplicat toate regulile războiului. S-a poziţionat vis a vis şi în lateral faţă de oameni. A ales ca ţintă o mulţime, unde 30.000 de persoane stăteau practic lipite una de altă. A folosit nu una, ci mai multe arme de asalt, cu foc automat. A tras de la 100 de metri înălţime, de la etajul 32 al hotelului Mandalay, unde nu putea fi neutralizat imediat de poliţie. Aşa se explică carnagiul din Las Vegas, cel mai sângeros din istoria Americii după 11 septembrie.

Autoritățile au făcut publică identitatea primei victime care și-a pierdut viața în atacul armat din Las Vegas

Este vorba de Sonny Melton, care lucra ca asistent medical, potrivit Centrului Medical Henry, din localitatea Pris, Tennessee, informează CNN.

Soția acestuia, Heather Melton, chirurg ortoped, a supraviețuit.

Într-un interviu, Heather Melton a povestit: „Mi-a salvat viața. M-a prins de mână și a luat-o la fugă, când am simțit că a fost împușcat în spate. Vreau ca toată lumea să știe ce bărbat sufletist și iubitor era”, a spus iubita bărbatului.

  Deținuți eliberați din Penitenciarul Poarta Albă

Sonny Melton era absolvent al Universității Union.
„Știți cum e când întâlnești pe cineva pur și simplu știi că persoana e bună și blândă? Așa era Sonny”, a spus și Christy Davis, asistent universitar.

61913131

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici